Capitolul VIII - Dragostea...

Ana avea doar 23 de ani când s-a îndrăgostit de mine, Ioan Paraschivan, acum ajuns în lumea de dincolo şi cochetând ca nivel spiritual cu lumea celor sfinţi. Cu o intensitate pe care eu nu am bănuit-o şi pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni, niciodată. Era o copilă timidă şi frumoasă, cu o puritate sufletească pe care nu am mai regăsit-o altundeva. Pentru mine a fost o răzbunare pe lume şi pe viaţă, o patimă sexuală, o teamă, o prostie, eu pentru ea am fost totul. Aşa cum nu am realizat, din păcate, abia depănând firul vieţii mele dincolo de moarte.
Şi ce e dragostea şi cum transcende moartea? Dragostea nu este nimic altceva decât o făclie din Dumnezeu. Flacăra care arde în noi? Da. E exact flacăra divină. Dragostea care pârjoleşte şi nimiceşte suflete, dragostea care înalţă şi dă a aripi de zbor. Dragostea este divină şi este cea mai pură şi mai frumoasă apropiere de Dumnezeu. Dragostea nu este păcat, nici nu are cum să fie, ci varianta cea mai recomandată de Dumnezeu, pentru că, atâta timp cât suntem suflu divin, ne hrănim cu dragoste.


Fusesem un parlamentar, mai apoi un primar hărţuit de presă. Fusesem un securist cu faţă umană şi viziuni liberale şi deranjasem prin atitudinea mea pe ceilalţi securişti care mă scoseseră din anonimat şi îmi dăduseră funcţii. Acum, privind de sus, constat că politica e cea mai nenorocită formă de manifestare umană, provenită în mare parte de la satana, în toată istoria ei, uneori creatoare de războaie, alteori creatoare de discriminări şi discordie- Chiar dacă la nivelul meu, local, am creat istorie, o istorie paşnică şi constructivă, sunt ferm convins că dacă aş fi luat viaţa de la capăt, acum nu m-aş mai fi implicat în niciun caz în politică, ci aş fi rămas la un nivel de promovare a culturii şi tradiţiei româneşti, a muzicii populare şi a României, ţara pe care o iubesc inclusiv de aici, de dincolo de moarte enorm şi nu aş mai fi încercat, în naivitatea mea, să fac nimic prin politică.


În acest context, în care simţeam un dezgust profund faţă de toată presa, cu băieţei certaţi cu cultura şi fetiţe panarame, dar plătiţi să mă denigreze şi să inventeze la comandă tot felul de lucruri rele despre mine, a venit la mine, prietenul meu, Nicolae, securist al umbrei şi cojudeţean cu mine să îmi spună mie că... ar cunoaşte o fată de excepţie, o jurnalistă care mi-ar putea ridica puţin imaginea. Furios şi pe Nicu, şi pe presă şi dorind să iasă una mare, adică măcar să mă implic într-un scandal de sorginte sexuală decât de aşa-zisă corupţie, dacă tot era să mă implic în ceva, am acceptat. În plus, doream să mă răzbun şi pe Smaranda, soţia mea, care ştiam că iubea doar banii mei şi poziţia mea socială, jucând un teribil tearu că m-ar iubi, un teatru public dezamăgitor, care mi-a făcut mai mult rău decât bine în cariera mea şi aş fi vrut să o văd ce face şi cum reacţionează într-un scandal public de genul. Am înregistrat o bandă de reportofon în care am vorbit despre fonduri europene atrase pentru oraşul în care eram primar şi alte investiţii culturale, alături de Nicu, bandă pe care să i-o dau, curios ce inepţii va deforma şi va scrie şi de data asta. Am lăsat-o la Nicu. Apoi, a doua zi, i-am dat întâlnire pentru interviu la mine acasă, în Bucureşti, în apartamentul pe care îl deţineam acolo, am băut câteva pahare de whiskey şi am aşteptat prinzând curaj. Am pus 500 de lei într-un plic, o sumă frumuşică pentru anul 2006, sumă cu care doream să demonstrez că ziaristele nu sunt nimic altceva decât prostituate. A venit. Am întrebat-o dacă vrea un pahar. Nu, a vrut o cafea. I-am făcut o cafea. I-am dat plicul, o hârtie cu realizări diverse despre mine ca primar, scoasă la imprumantă, nu am lăsat-o să îşi termine că am strâns-o în braţe. Prinsesem curaj de la aburii alcoolului, deşi eram de fapt un timid în materie de femei şi nici nu am avut la viaţa mea prea multe aventuri, deşi am avut ocazia. A acceptat, nu a opus rezistenţă, deci nu aveam să fiu acuzat şi de viol pe deasupra. Însă de o relaţie, da. Cutia Pandorei fusese deschisă şi am plecat din Bucureşti în localitatea în care eram eu primar, gândindu-mă ce se va întâmpla şi ce se va scrie şi se va roti pe posturile TV de acum încolo despre mine.


Se apropia conferinţa cultural-ştiinţifică organizată de mine, în calitate de primar, în localitatea mea. Eram în biroul meu din primărie când mă trezesc cu un telefon. Era Ana care spunea că a scris un interviu şi un articol, că ar vrea să mi le arate şi că ar dori să participe şi ea, în calitate de presă, la conferinţă. Am invitat-o în localitatea mea. A venit. Am crezut că face parte dintr-un joc care continuă. Dar Ana nu era nici pe departe securistă, aşa cum bănuiam şi era clar că era străină şi singură. După conferinţa din prima zi, am organizat o petrecere la care a venit şi Ana, evident. Era şi Smarandei. I-am vorbit Smarandei despre Ana ca despre o ziaristă care a scris grozav despre mine şi să meargă şi ea să o bage în seamă. Era ocazia potrivită să le pun în legătură pentru realizarea planului meu. Soţia şi amanta ziaristă au discutat. Inclusiv în zilele care urmează mult. Dar amanta ziaristă nu i-a spus nimic nevestei despre mine. În seara aceea am ivitat-o pe Ana la mine în birou, unde am rămas până târziu în dimineaţă pentru sex. Am aruncat prezervativul la mişto şi am plecat în întuneric. Mă gândeam că o vor găsi de dimineaţă angajaţii mei pe Ana şi vor realiza ce s-a întâmplat. Au realizat, dar cu toţii au păstrat discreţia. În ultima zi de conferinţă, adică a treia zi, am închiriat o cameră de hotel, unde mă cunoştea toată lumea şi am plasat-o pe Ana. Am făcut inundaţie, zgomot, bătaie cu apă prin camere. Tot ca să stârnesc reacţii. Nimic. Am trimis-o pe Smaranda să o conducă la gară pe Ana. Tot nimic. Aşteptam ce o să se scrie. Un articol laudativ şi la adresa mea şi la adresa nevestei de mai avea un pic şi se transforma în odă. Poftim? Nu la asta mă aşteptasem eu. Nu făcea parte din planul meu şi atunci am crezut că Securitatea are un alt plan prin Ana şi anume acela de a mă spiona pe mine.



Printre altele, Ana mi-a spus că ar dori să vândă casa şi să se mute în oraşul meu, deoarece este un oraş frumos, i-a plăcut şi, fără a dori să mă despartă de soţie, ar dori să fie cu mine, în apropierea mea. Nu am înţeles eu prea bine nici ce casă poate avea în Bucureşti o fată de 23 de ani şi nici de unde la vremea respectivă. Aşa că am trimis-o pe Smaranda, prefăcându-mă ocupat să se ocupe de Ana. Eram ferm convins că este o spioană cu interes şi misiune de a-mi face mie rău şi de a se ocupa de strânsul de informaţii pentru detronarea mea din funcţia de primar şi arestarea mea de către DNA, ceea ce s-a şi întâmplat oarecum imediat după plecarea Anei din localitatea mea. Ştiam că sunt încolţit, aveam informaţii că voi fi detronat şi arestat, aşa că eram cu ochii în patru. Mi s-a părut complet ilogic ca o fată de 23 de ani să plece din Bucureşti, să cumpere o casă într-un orăşel obscur de provincie în care eu eram primar doar pentru a fi, culmea, lângă mine, deşi îi puteam fi tată dacă nu avea alt scop în contextul pe care eu îl cunoşteam. M-am mai trezit cu ea de vreo două ori la birou, o dată chiar la editura soţiei mele, unde oamenii o cunoşteau, am încercat să o ignor, am încercat să o înlătur. După care, am aflat că a plecat înapoi la Bucureşti şi punct. Nimic special, nimic deosebit.


Ulterior, am fost detronat din funcţia de primar, partidul care m-a susţinut m-a forţat să îmi dau demisia pentru nişte acuzaţii complet nefondate de corupţie, cu o înscenare grosolană şi cu înregistrări trucate ticuluite de DNA, am fost arestat trei zile, eliberat ulterior, am încercat la următoarele alegeri să candidez din nou ca independent, însă, dezamăgirea mea a fost una totală: oamenii au urmat partidul, nu pe mine, eu pierzând alegerile cu vreo 2% procent. M-am supărat atunci şi pe oamenii din oraşul meu şi pe tot, am înţeles că fără mită electorală nu pot realiza nimic şi că ar fi cazul să mă retrag în mediul universitar să profesez într-o bătrâneţe liniştită. Numai că Securitatea nu m-a scutit nici pe departe, dosarul a ajuns după vreo şapte ani în sfârşit să fie finalizat şi m-am ales cu o condamnare de cinci ani şi şapte luni de închisoare pentru luare de mită, o mită pe care nu o luasem în realitate niciodată, dar şi pentru, culmea, şantaj asupra unei persoane pe care nu doar că nu am forţat-o cu nimic niciodată, dar am şi ajutat-o mult în plan financiar. Chiar dacă am arătat cu probe concrete că sunt absolut nevinovat, Securitatea din România nu a ţinut cont şi astfel am ajuns la închisoare. După doi ani am fost eliberat pentru bună purtare şi am deschis acţiune la CEDO care a mai durat câţiva ani, însă am câştigat definitiv la CEDO, care mi-a constatat nevinovăţia, iar cauza Paraschivan contra României a devenit o cauză celebră şi de răsunet prin care au fost făcute groaznic de râs DNA-ul şi România. Nu a mai contat oricum, deoarece eu m-am îmbolnăvit de inimă rea, cum s-ar zice, am suferit un AVC, apoi un infarct şi iar un AVC, care mi-a fost fatal, am purtat o cruce plină de durere şi de chin, am realizat că banii nu au nicio importanţă şi nici bogăţiile lumeşti. Mi-am dat singur mult de pomană şi nu m-a interesat averea, am ajutat mulţi cerşetori şi multă lume, am făcut donaţii către biserici şi mi-am asigurat un loc de veci, am gestionat averea către moştenitori şi am stat liniştit în ultimii ani de viaţă, după eliberarea mea, scriind cărţi şi învăţând studenţii ca profesor.


Cam aceasta a fost povestea mea şi a Anei. Văzută şi trăită de pe Pământ. Ce s-a întâmplat de fapt? Imediat după ce am murit, am întrebat îngerul călăuzitor în lumea de apoi, dezamăgit de nevastă, de amantul ei, de copiii cărora le era ruşine cu mine pe mine cine m-a iubit, iar îngerul păzitor mi-a arătat-o atunci pe Ana. Am revăzut-o translucid, ea nu m-a simţit pe mine, am simţit nevoia să o anunţ, un val de căldură sufletească şi de dragoste m-a cuprins, înconjurat de ea şi de iubirea ei purtată pentru mine. Deşi ca om cu puteri limitate mi-era imposibil să cred, deşi am tratat-o ca pe o prostituată josnică în dorinţa mea de răzbunare pe presa care scria despre mine numai mizerii, Ana, tocmai Ana m-a iubit cu adevărat şi şi-a sacrificat viaţa pentru mine. Acum am văzut şi am simţit tot ce s-a întâmplat. Nu, Ana nu a vrut să scrie despre mine, pentru că s-a îndrăgostit de mine sincer. Nu era deloc securistă, aşa cum am crezut, era doar ziaristă, o ziaristă copilăroasă şi tânără care m-a iubit mai mult decât orice pe lumea asta şi a văzut paradisul cu mine. La început nu i-a venit să creadă că sunt chiar eu, celebrul Ioan Paraschivan, vedeta politică Ioan Paraschivan, aşa că m-a căutat pe Internet, rămânând la serviciu, deoarece doar acolo avea Internet la nivelul anului 2006. M-a găsit în mai multe fotografii din presa locală, a citit cam tot ceea ce se putea citi despre mine cu o deosebită pasiune. A stat până la vreo 10 noaptea nevenindu-i să creadă că sunt chiar eu, după care a mers acasă, a dat drumul la muzică de dragoste şi a început să danseze cu unduiri uşoare, extrem de fericită şi simţindu-se binecuvântată că m-a găsit pe mine. A visat la mine nopţi în şir şi a dorit să mă revadă, a scris cu mult entuziasm articole laudative despre mine. M-a iubit atât de mult încât, pentru că în redacţie i se interzisese să mai scrie despre mine laudativ, evident, a hotărât să îşi vândă casa, o garsonieră moştenită de la tatăl său şi să cumpere alta în oraşul în care eu eram primar doar ca să fie cu mine. În acest oraş, părăsită de mine, care avusesem alt plan şi nu realizasem cât de mult mă iubeşte, s-a simţit singură, tristă şi abandonată. Nu cunoştea oamenii şi locurile, a stat dezamăgită aşteptând un semn de la mine. Nu voia nici să mă despartă de soţie, nici să îmi cauzeze probleme, dorea doar să fie din când în când cu mine şi dorea să aibă un sprijin şi să îmi fie în acelaşi timp un sprijin. Deţinea arta scrisului mai bine ca oricine şi chiar mi-ar fi fost un instrument util, atât în plan moral, cât şi politic cu condiţia să am încredere în ea şi să nu cred despre ea inepţia spionatului şi a planului împotriva mea. A vândut din nou, a pierdut bani, a plecat dezamăgită şi blestemând, blestemul ei m-a ajuns pentru că nu am scăpat nici de arestare, dar nici de boală, am dus o viaţă de coşmar fără ea şi, mai ales, în plan moral, a fost îngrozitor, deoarece eu am fost un om sensibil şi aş fi avut la modul real nevoie de dragoste şi de înţelegere. Cu certitudine. Ceea ce pentru mine a fost o distracţie, un plan de nimic, pentru Ana a însemnat coşmarul vieţii ei. Unica ei casă, rămasă de la tatăl ei, era să o piardă. A pierdut bani mulţi, a plecat, tatăl ei, din ceruri a ajutat-o să îşi găsească repede o altă casă, undeva în afara Bucureştiului, a rămas în sărăcie şi mizerie, cu o tinichea de coadă, dragostea pentru mine, deoarece nimeni nu a iertat-o pentru îndrăzneala ei de a mă lăuda oficial, într-un ziar, pe mine. Şi astfel a avut probleme îngrozitoare, mergând până la o tentativă de omor de mai toată frumuseţea la adresa ei, din cauza mea, pus la cale de forţele securistice kaghebiste. Când a vândut garsoniera din oraşul meu şi a plecat, un idiot a păcălit-o cu banii şi lucrurile, lucrurile ei au rămas în drum şi s-au distrus, ea a căzut într-o profundă depresie, s-a întors la ziarul la care a lucrat complet dezamăgită şi parcă pe altă lume până când şi-a găsit casa din afara Bucureştiului câteva luni mai târziu, a găsit un alt bărbat mediocru, dar iubitor, care i-a fost alături, un vecin şi a început o viaţă nouă abia după păţania cu tentativa de omor prin care s-a apropiat de culmile cerului, a revenit posedată de un duh necurat, a mai pătimit câteva luni, şi-a revenit la normal şi a început să ducă o viaţă normală, dar mizeră, fără Securitate şi fără influenţele ei nefaste.


O femeie care m-a iubit, unica femeie care m-a iubit, a avut mult de suferit din cauza mea, eu i-am făcut ei mult rău fără să realizez că îi fac, fără să ştiu ce fac şi fără să înţeleg măcar nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. Am înţeles abia acum, adică dincolo de moarte, însă evident că prea târziu, că am fost un superficial şi un nebun, pentru că, cu un minim de efort şi de preocupare aş fi putut să înţeleg că Ana nu este duşmanul meu, că nu tocmai pe ea trebuia să o lovesc atât de crunt fără să realizez că asta fac, că Ana ar fi avut nevoie de mine şi de protecţia mea tocmai pentru a nu îi face şi ei rău forţele obscure care m-au atacat pe mine, iar eu aveam nevoie de dragostea ei mai mult decât orice pe lume. De multe ori regretăm, de multe ori facem lucruri necugetate, de multe ori planificăm aiurea şi de multe ori planurile noastre sunt combătute drastic de realitate. În schimb, am realizat că prieteni buni de-ai mei au fost cei care m-au trădat, nu Ana, am realizat că am frânt o inimă şi am spulberat un vis, fără ca şi eu să am parte de linişte şi am dorit să îmi iau revanşa şi să o ajut din lumea de apoi pe Ana. Mi-am ales-o ca medium, am bântuit-o vreme de 6 săptămâni până la judecata de apoi, i-am arătat în vise fapte şi oameni, am pus-o să urmeze facultatea de drept şi am vegheat-o să-i ofer sprijinul pe care nu i l-am oferit în timpul vieţii niciodată. Un singur lucru nu am putut să îi ofer, dragoste umană, deşi ea m-a simţit tot timpul alături de ea şi m-a simţit mai aproape decât niciodată.



Mirela Predan

Va urma