Dialoguri celeste

Ana avea doar 23 de ani când s-a îndrăgostit de mine, Ioan Paraschivan, acum ajuns în lumea de dincolo şi cochetând ca nivel spiritual cu lumea celor sfinţi. Cu o intensitate pe care eu nu am bănuit-o şi pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni, niciodată. Era o copilă timidă şi frumoasă, cu o puritate sufletească pe care nu am mai regăsit-o altundeva. Pentru mine a fost o răzbunare pe lume şi pe viaţă, o patimă sexuală, o teamă, o prostie, eu pentru ea am fost totul. Aşa cum nu am realizat, din păcate, abia depănând firul vieţii mele dincolo de moarte. Şi ce e dragostea şi cum transcende moartea? Dragostea nu este nimic altceva decât o făclie din Dumnezeu. Flacăra care arde în noi? Da. E exact flacăra divină. Dragostea care pârjoleşte şi nimiceşte suflete, dragostea care înalţă şi dă a aripi de zbor. Dragostea este divină şi este cea mai pură şi mai frumoasă apropiere de Dumnezeu. Dragostea nu este păcat, nici nu are cum să fie, ci varianta cea mai recomandată de Dumnezeu, pentru că, at...

Conştiinţa de sine e spiritul. Pentru că aşa cum pot exista organe vii fără conştiinţă de sine şi plante vii fără conştiinţă de sine, tot aşa pot exista şi conştiinţe de sine neîntrupate şi neavând nevoie de un trup pentru o existenţă de sine stătătoare. Conştiinţa de sine nu este dată de creier, aşa cum în mod greşit se expune în lumea ştiinţifică. Pentru că alminteri şi inima sau fiicatul sunt organe vii, care îşi fac într-un organism sănătos treaba perfect şi, cu toate astea, nu au o conştiinţă de sine stătătoare, pentru că o inimă nu va realiza niciodată că este o inimă, că are statut de inimă, care o diferenţiază de alte inimi care bat în alte trupuri. Ca atare, creierul, un simplu organ, central, este adevărat, nu poate fi acela care dă conştiinţa de sine a omului, dar şi a multor alte mamifere prezente pe planetă. Pentru că această conştiinţă de sine, prezentă în om, e drept că mai evoluată, poate fi identificată şi la o pisică sau câine, de exemplu şi se transpune astfel: eu su...