Capitolul IX - Porţi de comunicare între lumea materială şi cea spirituală

 Lumea materială şi lumea spirituală nu sunt două lumi paralele. Ele se întrepătrund şi ele se desfăşoară perpetuu. Doar că lumea spirituală nu are limite. Poţi zbura, poţi vedea, poţi citi gânduri şi asculta cuvinte fără să fii auzit, poţi cunoaşte intenţii şi poţi insufla gânduri, poţi face ca persoane dragi ţie sau simpli necunoscuţi să acţioneze ca tine şi poţi determina în plan material anumite situaţii de viaţă. Oamenii de cele mai multe ori se sperie de spionajul tehnologic. Nu se compară nici pe departe cu cel pe care un spirit îl poate avea. Pentru că un spirit, aşa ca mine, poate citi şi gândurile cele mai ascunse ale oricui doreşte. După ce murim devenim o parte din Dumnezeu şi avem capacităţile sale. De aceea omul îşi permite să facă rele pentru că nici măcar nu bănuieşte că toate faptele sale, toate cuvintele sale, ba chiar mai mult şi gândurile sale sunt cunoscute şi înregistrate aici într-o mare şi perenă capacitate de stocare. Am rămas uluit că am putut citi şi cunoaşte gânduri trecute, prezente şi viitoare. De prieteni în viaţă, de duşmani, de rude şi m-am întors la Ana, care, într-adevăr, în mod sincer şi curat m-a iubit în viaţă.

De dincolo nu mai există nici bariere de limbaj, de traduceri şi cuvinte. Poţi vedea şi poţi citi orice gânduri de oriunde. Deşi Ana nu ştia, chiar dacă uneori simţea, avea mulţi, extrem de mulţi admiratori din lumea de dincolo. Prieteni de-ai mei cu care nu s-a cunoscut niciodată, suflete din purgatoriu, vedete pe care le-a apreciat sau pur şi simplu persoane pe care ea le-a cunoscut doar din media şi pe care le-a studiat cândva. Ca de exemplu, undeva, într-o altă ţară, cineva la vârsta de 80 de ani a murit, un fost şef de parlament. Şi făcând bilanţul vieţii sale, a vrut să ştie cine l-a apreciat la vremea aceea de pe planetă. A dat de o fetiţă, o copilă foarte interesantă, care se afla într-un parc, citea un ziar şi se juca cu ghinde. Avea 13 ani. Era Ana. Nu s-au cunoscut niciodată în realitate. Nu a ştiut niciodată de existenţa ei. Dar acum a aflat despre Ana. O femeie acum în floarea vârstei. Şi Ana are mulţi admiratori nevăzuţi, din văzduhuri. Uneori îi mai apar în vis, o mai protejează. Şi totuşi Ana nu este un om fericit, ci un om singur şi uneori trist. Pentru că Ana nu are numai prieteni nevăzuţi, ci şi o groază de duşmani, demoni, invizibili, cărora trebuie să le facă faţă. Aceste duhuri necurate dau ispite şi gânduri negre, rele, vor răul. Ana este prea puternică pentru a se lăsa indusă în ispită, însă de multe ori, tocmai neglijate şi contrariate de gândurile ei bune, nu îi dau pace. Şi dacă sufletul nu i-l pot pierde, cu siguranţă, în schimb, pot să o necăjească prin insulfarea unor gânduri negre celorlalţi.

Uneori aceste lumi, cea materială şi cea spirituală, se întrepătrund. Deşi dematerializat, spiritului îi rămâne o suficientă cantitate de energie aparţinând unei stări de trecere, de la materia grosieră la lumea spirituală subtilă, energii care ne însoţesc şi pe parcursul vieţii şi care pot rămâne şi umbla prin lumea materială chiar şi sute de ani. Aceste energii, denumite aure sau corpuri eterice părăsesc corupul cadavru în momentul morţii şi se alătură spiritului eliberat de materie, ele reprezentând totodată poarta de comunicare, limbajul cu mediumii, adică persoanele sensibile în captarea acestor energii. Ele nu se pot manifesta făţiş, ci întotdeauna mai degrabă discret şi au imprimate inclusiv anumite evenimente din viaţa persoanei, nefiind imaginea pe care persoana şi-o alege în lumea de dincolo. Pentru că aceste energii rămân adesea captive acestor evenimente din viaţa persoanei şi pentru că se vindecă încet, dificil şi rar. Aşa apar fantomele. Fantomele nu sunt nimic altceva decât spirite descarnate şi înconjurate de aceste energii, aure. Aşa se explică şi de ce fantomele apar uneori îmbrăcate ciudat sau de ce o femeie care a murit ucisă prin decapitare, continuă să apară cu gâtul tăiat, speriindu-i pe cei care o văd şi cum materia energiilor este grosieră, tot aşa se explică de ce aceste apariţii pot fi uneori inclusiv filmate. Ceea ce oamenii ar trebui să înţeleagă este aspectul că aceste energii apar şi sunt vizibile foarte rar în lumea materială, de regulă îngrozesc pe cel care le vizualizează şi determină lungi discuţii despre viaţa de apoi şi despre moarte. Ceea ce oamenii încarnaţi nu cunosc este faptul că spiritele, fără a le putea vedea, le inundă pur şi simplu viaţa. Se regăsesc în camera lor, fără aure, intră în gândurile lor, ascultă vocile lor, cunosc sentimentele lor. Un fel de spionaj pe care mulţi dintre ei nu şi-l doresc, numai că nici nu i se pot opune, dar nici măcar nu îl conştientizează. Aşa am putut afla şi eu la înmormântarea mea cine a fost vesel sau trist, cine a gândit ulterior şi ce despre mine, despre personalitatea mea cât am fost în viaţă. Este o capacitate pe care absolut toate spiritele o au, indiferent dacă sunt bune sau rele, dacă au fost sau nu încarnate, dacă au ajuns în rai sau în iad, dacă au făcut ceva bun sau rău în lumea materială. Te crezi singur în camera ta? În dormitorul tău, în baie? Ei, bine, de regulă acolo se află o adunare de persoane, pe care tu nu le poţi percepe şi nu le poţi vedea. Sunt şi îngerii tăi păzitori, sunt şi dracii tăi ispititori, sunt şi rudele tale, intrigate că dormi prea mult sau că nu le mai dai de pomană, sunt şi duşmanii tăi care încă te mai invidiază că o duci bine, sunt şi spirite care pur şi simplu nu ai ce face şi cărora li se pare interesant să stea cu tine, să asculte şirul gândurilor tale şi să te privească.



Uneori, aceste spirite vor să îşi facă simţită prezenţa. La început poate nu ştiu exact cum, ca un copil care abia începe să meargă, pentru că de abia au păşit în viaţa de apoi şi habar nu au cum anume se procedează. Dar cu timpul învaţă. Şi atunci au mai multe variante de comunicare. Poate că dacă l-ai vedea pe iubitul tău proaspăt decedat sub formă de fantomă, translucid, te-ai speria. De aceea există şi o protecţie rânduită de Dumnezeu ca paranormalul să fie întotdeauna discret sau de cele mai multe ori discret atunci când există un spirit bun, al unui apropiat de al tău. De fapt distincţia dintre spiritele bune şi cele rele care te vizitează este la nivel de teamă. Dacă ţi se mişcă un obiect din casă, auzi un zgomot, ţi se stinge sau se aprinde lumina din senin, ai o premoniţie, dar nu te sperii, este clar că spiritul este bun, în caz contrar, vei simţi teamă. Aceste energii cu care spiritul rămâne sunt cele care au capacitatea de a mişca obiecte, de a interacţiona cu lumini, de a se preface în aburi (unda aceea aburită este însăşi esenţa lor), de a crea zgomote sub forme de trosnituri în diferite obiecte din casă. Intensităţile sunt diferite, astfel încât uneori le auzi, alteori nu, uneori le simţi, alteori, nu, depinde şi de receptivitate. Uneori, ca om în lumea materială le percepi mesajul, alteori nu îl percepi, uneori vor să îţi comunice, să îţi transmită ceva cu sens, alteori pur şi simplu fac lucrui pe care tu le consideri ciudate tocmai pentru că vor să îşi facă simţită prezenţa şi nu vor să îţi spună nimic altceva decât că ele sunt acolo, cu tine şi vor ca tu să ştii asta. Îţi dau o confirmare, după puterea lor, că sunt bine, că există viaţă de apoi şi atunci nu este necesar ca tu să resimţi tristeţea dată de despărţire, pentru că oricum cândva ne vom revedea cu toţii şi atunci nu e loc de tristeţe şi de supărare.


O importantă poartă de comunicare este lumea viselor. Unele vise sunt ilogice, raţionale, dar altele reprezintă o posibilitate de conectare la unde la care inclusiv noi, spiritele, avem acces. Vă puteţi imagina un telefon sau o videoconferinţă pe internet. Frecvenţa aceea accesată printr-un număr dă posibilitatea de comunicare între oameni aflaţi în locuri diferite, ba chiar foarte depărtate. Tot astfel, numărul de telefon, canalul, poate fi reprezentat de lumea viselor. Uneori nu folosim acest canal pentru nimic. Atunci pur şi simplu nu visăm sau suntem înconjuraţi de vise ciudate şi fără nicio legătură cu comunicarea cu lumea spirituală. Alteori ne logăm exact către acea poartă de comunicare cu lumea spirituală. Prin intermediul viselor, eu am putut transmite Anei multe, foarte, foarte multe lucruri şi am putut influenţa calea pe care trebuie să meargă la modul real. I-am făcut nişte cadouri (farduri şi bijuterii) pentru că am influenţat-o unde să meargă exact să le culeagă, i-am spus că va fi cea mai bună pe domeniul ei, i-am făcut cadou o vilă, nişte maşini, mai am de lucru la asta, însă voi vorbi în episoade separate, ca naraţiune, despre asta, atunci când voi descrie relaţia mea post-mortem cu Ana. Mulţi oameni ignoră visele, deşi sunt zile în şir în care sunt marcaţi de ele şi vin din subconştient, ne afectează şi ne macină. În psihologie se spune că visele sunt pură imaginaţie a creierului. Este fals. Aceasta sfidează logica de autoprotejare şi instinctul de conservare dacă ne referim la coşmaruri şi sfidează logica imaginaţiei tale, deoarece în imaginaţia normală de zi, nu vei fi niciodată voit iraţional. Nu îţi vei imagina, de exemplu, niciodată nici cum ar fi să te violeze un balaur, ca personaj fantastic, pentru că ştii că balauri nu există şi nu îţi doreşti să fii violat ca să îţi imaginezi asta. În vis, niciodată nu ţi se prezintă ce vrei, ce aştepţi, ce ceri şi un vis nu îl poţi coordona prin raţiune niciodată. Alţii spun că fiecare element din vis ar avea un simbol şi o interpretare, fie freudiană, fie la nivel de superstiţie, ca de exemplu că dacă visezi un copil, vei avea un necaz. Aceasta este doar o grotescă presupoziţie absurdă. Visele sunt simbolice, dar nu cu interpretări general valabile şi nu la modul la care în subconştient ţi se sugerează ceva anume. Visele, aşa cum arătam, sunt date de intrarea ta, ca spirit, pe un anumit canal. Iar acolo îţi sunt prezentate întotdeauna, ca la TV, fie fapte absurde, fără legătură cu spiritualitate, fie pot intervenii demonii şi îţi pot oferi coşmaruri ca să te streseze şi să te batjocorească, fie putem comunica şi noi, spiritele, cu persoanele dragi nouă, le putem da idei, îi putem influenţa, îi putem provoca, le putem dezvălui puţin din viitor (vise premonitorii) şi le putem da certitudinea că noi existăm şi în lumea cealaltă. E un canal pe care noi, spiritele, îl putem accesa în mod conştient. Putem pune un simbol sau pur şi simplu, aşa cum mie mi-a plăcut de obicei să procedez cu Ana, putem spune concret ce vrem, putem prezenta persoane cu nume concrete sau putem transmite denumiri şi locuri exacte.



Alteori îi putem atinge uşor pe cei rămaşi în lumea materială. Chiar dacă nu simt o îmbrăţişare sau o zgâlţâire ca şi cum am fi cu toţii în lumea materială, cei sensibili la astfel de comunicări percep uşor atingerea noastră, fie sub formă de mângâiere, fie sub formă de durere dacă asta place unor spirite rele, fie sub aşa-numita piele de găină. Cred că nimeni nu este străin de fenomenul simţirii uneori a unei dureri din senin sau a unei senzaţii stânjenitoare din senin în diverse părţi ale corpului. Cel mai probabil, energia unui spirit apasă. Şi trece. Şi nu este nimic.


Imediat după trecerea mea în lumea de apoi, am perceput-o pe Ana ca având puternice canale de comunicare, însă era o fire temătoare să le perceapă. Primul lucru pe care am dorit să îl fac a fost să îi anihilez teama. Ştiam că se poate. Iar dragostea ei faţă de mine era mai puternică decât teama. Ana, copil fiind, chiar a avut abilităţi paranormale şi telepatice. Nu era nevoie decât de reactivarea acestor canale pentru a putea comunica, pentru a sta în preajma ei, iar ea să fie încântată să simtă asta. Am vrut să-i dau anumite semne concrete, să procedez efectiv la o întoarcere la copilărie, adică la puntea aceea în care ea comunica cu lumea de apoi şi în care nu se temea, lua aceste comunicări ca pe ceva natural şi le considera un har. Un har pe care incontestabil a continuat să îl aibă şi un har pe care trebuia să îl reactivez cumva, astfel încât să îi arăt că lumea aceasta nu este groaznică. Deşi şi ea o cunoştea întrucâtva. Ana, copil, a fost un medium excelent. A comunicat şi s-a înconjurat de spirite. Prin intermediul ei, anumiţi criminali şi-au dorit chiar mântuirea, anumiţi lideri făcători de războaie şi de nemernicii au considerat că o pot acapara, insuflându-i dragostea şi aprecierea. Nu au reuşit, ce e drept, însă Ana a rămas o pură, o inocentă şi s-a lăsat într-o lume materială a normalului. De asemenea, am aflat că fratele ei, trecut în lumea spiritelor de copil, i-a deschis calea către o anumită iluminare ca adolescentă, astfel încât să afle şi ea cam cum ar trebui să fii ca să accezi la cele veşnice. Partea proastă a fost că undeva, la nivel de percepţie, a scârţâit această comunicare, iar spirite rele s-au intercalat deformând întrucâtva realitatea şi ajungându-se la concluzia că această religie superioară exclude biserica, icoanele şi ritualurile profane. Dimpotrivă, biserica şi tradiţiile religioase întregesc şi beatifică iluminarea şi, în niciun caz, nu o exclud. Însă Ana a avut acces, acces spiritual prin această comunicare, la cele mai prolifice taine şi la cele mai înalte adevăruri despre lumea de apoi, cea spirituală. A învăţat ce înseamnă judecata de apoi, ce înseamnă simbolul după care să te ghidezi şi a învăţat ce înseamnă filosofia drumurilor către eternitate. Absolut utile aceste lecţii pe care nu le-a mai uitat niciodată. Mai târziu, fără să ştie, însă, Ana se depărtează şi ajunge să fie invadată de demoni care să o şi posede la un moment după cumpăna morţii ei de la 25 de ani, dar are puterea să renunţe singură la asta şi să revină la un trai normal şi oarecum fericit în linişte şi în banalitate.
Am regăsit-o pe Ana după 15 ani ducând un trai banal, departe de lumi demonice şi cu canalele de comunicare închise către lumile spirituale. Ana şi-a revenit din posesie, demonii au lăsat-o în pace, a răzbătut sufletul ei pur şi cald, adevărat, nesingherit de patimi, dar cu acea ocazie, pentru că şi-a dorit din tot sufletul să revină la bunătate, blândeţe, normalitate şi să-şi salveze sufletul, şi-a închis şi canalele de comunicare paranormale. Ana era un om normal, cu dragoste şi evlavie faţă de biserică, cu credinţă în Dumnezeu, blândă şi bună, aşa cum am regăsit-o eu. O femeie săracă, dar inteligentă şi paşnică, sătulă de sărăcie, de nedreptate şi chin, aşteptând cu sufletul la gură un miracol care să intre în viaţa ei şi să o scoată din asta. M-am decis să o ajut, însă primul pas a fost să o înştiinţez despre trecerea mea în viaţa de apoi, ulterior despre prezenţa mea deschisă alături de ea, în camera ei, chiar la ea acasă. Iar asta fără să-i insuflu teamă şi fără să o expun pericolelor generate uneori de deschiderea acestui canal de comunicare vreodată. Din păcate, comunicarea cu lumea spirituală nu înseamnă doar comunicarea cu binele, iar printr-o poartă deschisă pot intra mulţi. Depinde de puterea pe care persoana respectivă o are şi depinde inclusiv de lupta pe care o dă, însă Ana nu mai avea nevoie să susţină lupte. Eu trebuia să ştiu exact ce fac şi să o aduc la mijlocul bun de comunicare.
Astfel, am început cu zgomote uşoare, apoi am continuat să mă fac simţit ca prezenţă spirituală şi să îi transmit gânduri, mai apoi am început să mişc obiecte prin casă, asigurându-mă de fiecare dată că doar se va mira şi nu se va speria. În paralel, am găsit şi o altă cale potrivită de comunicare, cea a viselor. Acolo chiar îmi permiteam să îi vorbesc în concret, dându-i date despre mine şi nume concrete.
Ana a purtat doliu un an de zile după mine, numai că eu am rămas cu energie puternică încât să mă fac indubitabil simţit doar 40 de zile de la moartea mea, deoarece după judecata de apoi, această aură umană, energie, care poate trece prin ziduri şi se poate face simţită a scăzut, dar nu s-a stins de tot niciodată. Am rămas cu Ana pentru a o călăuzi, dar nu am mai avut aceeaşi vigoare. Era săracă şi în conflict cu autorităţile locale, implicată în politica pe care o uram din sufletul meu de fost parlamentar şi fost primar. Am considerat că trebuie să fac ceva pentru ca Ana să scape de sărăcia cruntă şi de conflictele politice, transformate în conflicte personale. Cum ajunsesem la rangul de sfânt, puteam ajuta. Orice sfânt ajută nu prin miracole, miracolele nu există, totul are o logică şi o ordine universală, ci prin influenţarea gândurilor celor rămaşi în lumea materială, dându-le gânduri bune şi acţionând prin ei. M-am uitat în jurul Anei şi am încercat să identific persoanele care îi pot fi de ajutor. Am identificat o persoană de care Ana era îndrăgostită, adversarul politic al primarului cu care ea era în conflict şi am încercat să văd ce are în minte despre ea. Dar am văzut că o dispreţuieşte pe Ana, Ana nu era pentru el importantă decât din perspectiva interesului politic, era misogin şi depravat. Nu era bun pentru Ana şi am decis să pun capăt acestei poveşti intervenind să îi despart. Ana avea un iubit, un om simplu şi umil, care avea o părere proastă despre mine, din perspectiva a ceea ce auzise la televizor despre mine cândva şi din perspectiva a ceea ce-i povestise Ana despre mine, că am părăsit-o. Trecând peste orgoliul meu personal, m-am întrebat dacă o pot ajuta prin el. Însă nici aici nu am găsit cele necesare, pentru că şi el era sărac şi umil şi nu avea cum să o ajute pe Ana din punct de vedere financiar, nici cum să o ajute în carieră. Atunci am identificat o prietenă de-a Anei. Şi m-am băgat puţin în gândurile ei pentru a o influenţa. Trei zile mai târziu, după îndelungi gânduri insuflate de mine, această prietenă îi propunea Anei să lucreze pentru ea la redactarea unor documente juridice şi să urmeze facultatea de drept pe care să o finanţeze ea. Deocamdată era bine pentru Ana. Dar am vrut să merg mai departe puţin. Ana locuia într-un apartament de două camere şi avea o garsonieră destul de sărăcăcioasă şi de neamenajată din cauză de lipsuri financiare, prăfuită şi mucegăită. Apartamentul încă arăta uman, dar era prea mic cel puţin pentru gusturile mele. Eu avusesem o viluţă cochetă cu un spaţiu mare, pentru că în spaţii mici nu mă puteam descurca. Eram colecţionar de cărţi, de tablouri şi de diverse obiecte. Aşa mi-a plăcut mie cel puţin. Pentru asta îmi trebuia spaţiu şi am căutat să o fac şi pentru Ana mea. Poate că am judecat greşit şi nu am ales cele mai bune persoane pentru ea. Poate că m-am ghidat şi prost. Pentru că am încercat să identific... culmea, persoane care s-au născut în aceeaşi zi cu mine prin jurul Anei. Am găsit o femeie care tocmai se despărţise de soţul ei şi lăsase în urmă o vilă cu grădină, pe care el încerca să o scoată la vânzare. Nu ştiu dacă am procedat corect sau ar fi trebuit să mai caut, însă mie mi-a plăcut casa şi grădina şi am considerat că ar fi cazul să o ofer Anei. Mai rămânea să văd cum anume să fac. Astfel, m-am cuibărit în mintea unui prieten de-al proprietarului casei şi am făcut în aşa fel încât ei să se cunoască. Remus, proprietarul casei era un om care părea de treabă şi nu ştiu de ce l-am văzut potrivit pentru Ana. 8 luni mai târziu de la trecerea mea în lumea de apoi, Remus şi Ana se cunoşteau şi un an şi la un an şi două luni după moartea mea, Ana se muta în casa pe care eu am vrut să i-o ofer Anei.
Între timp, Ana terminase primul an de facultate la drept, cu rezultate la învăţătură strălucite, insulfate de mine, atât de străluicite încât au uluit-o până şi pe ea şi a fost ferm convinsă că de fapt străduinţa şi munca ei, precum şi determinarea au fost rodul influenţei mele, în calitatea mea inclusiv de fost profesor universitar. Mai târziu, avea să devină şefă de promoţie, dar eu încă nu ştiam cum să o ajut şi către ce anume să o îndrept, până când mi-a venit în cap că ea ar fi potrivită ca procuror criminalist şi am influenţat-o să lase deoparte civilul pe care îl adora şi să se îndrepte spre sfera penalului. Să o aduc în localitatea mea să profeseze mai târziu? Să îî fac şi alte cadouri prin care să demonstrez că Ana mea e cea mai frumoasă şi deşteaptă? Pe cine să mai influenţez şi cum? Cum să îi ofer Anei bani şi o viaţă uşpară? Să o las să se implice în politică, aşa, ca mine, dar cu alt deznodământ, deşi dezamăgitor? Un lucru a fost cert: îi promisesem Anei că voi rămâne lângă ea. Şi aşa am şi procedat, cu siguranţă. Pentru că dragostea transcende moartea, eram din nou un flăcău zglobiu şi eram mai îndrăgostit de Ana decât niciodată.


Mirela Predan


Va urma